Review: Samsung Galaxy A7

Detin telefonul Samsung Galaxy A7 de mai bine de o luna de zile, il folosesc zilnic, asa ca mi-am facut o buna impresie despre telefon si consider ca ii pot face un review mai amplu.

Pentru inceput trecem in revista specificatiile acestui telefon. Este un phablet 4G cu un display Super AMOLED Gorilla Glass 4 de 5.5″, rezolutie FullHD 1920x1080p si o densitate de aproximativ 401 ppi, dimensiunile telefonului fiind de 151 x 76.2 x 6.3 mm, cu o greutate de 141 g. Telefonul este disponibil in 2 variante, Single SIM (A700F) si Dual SIM (A700FD), aici fiind si diferentele de hardware. Eu detin versiunea Single SIM (A700F), ce are „sub carcasa” un procesor Octa-Core Exynos 5 Octa 5430, cu un procesor grafic Mali-T628 MP6 si sistem de operare Android 5.0.2 Lollipop (se aude ca va primi update la 6.0 dar nu se stie inca o data oficiala).

La capitolul conectivitate avem Bluetooth v4.0, Wi-Fi 802.11 a/b/g/n, dual-band, NFC, microUSB v2.0 si, ce m-a incantat pe mine, Radio FM. Da, mai ascult din cand in cand radio, si cu un S6, sa zicem, o puteam face doar pe internet. Asa ca de la mine are un plus doar pentru simplul fapt ca are Radio FM.

Galaxy A7 are 2GB de memorie RAM (cam putin, dar versiunea 2016 a telefonului se anunta cu 3GB RAM), si o memorie interna de stocare de 16 GB, care este destul de mica, cel putin pentru mine, dar nu e problema, telefonul are si un slot de card microSD pana la 64 GB.

La capitolul baterie, telefonul vine cu un acumulator de 2600 mAh, acumulator ce nu este detasabil din pricina carcasei unibody, punct in minus la acest capitol, pentru ca va trebui sa ai mereu cu tine o baterie externa (cu un ecran de 5.5″ FullHD 2600 mAh nu sunt tocmai de ajuns).

La capitolul foto/video Samsung Galaxy A7 vine cu o camera principala de 13 MP cu autofocus si cateva functii si moduri dragute. Rezolutia maxima de fotografiere este de 4128×3096 px, aspect 4:3, lucru ce pe mine nu ma multumeste mai deloc, imi plac pozele in format 16:9. Rezolutia video este FullHD la 30fps.

Camera secundara este de 5 MP, destul de buna pentru selfie-uri, rezolutia maxima fiind de 2560×1920 px, aspect tot 4:3. Camera secundara vine si cu functia de infrumusetare a fetei in 3 puncte, si mai exact retusare fata (elimina cosurile, punctele negre etc), alungire fata (te face sa pari mai slab, deci e un punct in plus pentru noi toti) si marire ochi (nu stiu exact pentru ce e buna functia asta, poate doar daca esti chinez). Camera secundara are si modul de wide-selfie, deci toti prietenii tai vor intra in cadru cand va veti face un selfie.

In urma utilizarii zilnice am ajuns la concluzia ca, pentru pretul pe care il are, telefonul isi merita banii. Ok, nu este telefonul lor de top, si poate pare cam scump la prima vedere, pentru un telefon mid-range, dar este un telefon care sta bine in mana, se misca impecabil pentru utilizari basic si pentru utilizari de cate 3-4 aplicatii in acelasi timp (mai multe aplicatii pot produce un mic lag, dar sa fim seriosi, orice telefon sacadeaza cand il suprasoliciti).

Un alt plus pe care il are telefonul si din pricina caruia nu mi-a stat inima in loc este carcasa realizata integral din metal. Si spun ca nu mi-a stat inima in loc pentru ca da, deja l-am scapat. De undeva de la vreo 60-70 cm pe gresie, si da, a cazut direct cu unul din colturi pe podea. Dar, spre surprinderea mea dupa ce l-am ridicat, nu are decat o mica zgarietura pe vopseaua carcasei. Nu a crapat, nici nu a sarit vreo bucatica, nici ecranul nu a patiti nimic, totul e in regula. Si acum sta tot timpul intr-o husa. Si cu folie pe ecran. Doar asa, preventiv.

Una peste alta, Samsung Galaxy A7 este un telefon mai mult decat bun pentru pretul pe care il are si il recomand tuturor celor ce vor un telefon rapid, cu o camera buna si un ecran de o super claritate.

Mai jos va las o galerie cu fotografiile realizate cu Samsung Galaxy A7 pe timp de zi si pe timp de noapte.

You may also like...

3 Responses

  1. Alex Ciocan spune:

    m-am gandit si eu la varianta asta, sa cumpar un Samsung A7. Pana la urma m-am lasat pagubas pentru ca mi s-a parut prea mica bateria.

  1. 19 ianuarie 2016

    […] Review: Samsung Galaxy A7 […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *